Cavalerii Templieri

Cavalerilor Templieri


Ordinul s-a constituit în anii 1118-1119 la Ierusalim. Rolul initial al ordinului a fost cel al unei politii locale, de asigurare a ordinei si sigurantei, mai târziu a luat insa parte si la actiuni militare. Au fost condusi si ei de un Mare Maestru. Templierii au cautat – intr’adevar – si Graalul, texte vechi iudee (cu continut mistic) si Chivotul Legii (in care israelitii ar fi pastrat Decalogul biblic) in galeriile de sub Templul lui Herodes din Ierusalim (de la acel Templu – lânga care au locuit – le vine numele de Templieri). In afara unor texte vechi iudee, se pare ca Templierii n-au gasit mare lucru la Ierusalim. Chivotul Legii s-ar gasi in prezent – dupa unii – la Aksum (Etiopia), bine pazit de crestinii locali. Graalul (pocalul din care Isus ar fi baut la Cina cea de Taina si in care Iosif de Arimathia ar fi captat sângele lui Isus pe Crucea de pe Golgota) este o pura legenda, fara niciun temei istoric. Ordinul a cunoscut si in Europa o larga raspândire. In anul 1139 Papa Innocentiu II a acordat Templierilor dreptul de a purta semnul crucii pe blazoanele militare. Militiile Ordinului au hotarît in anul 1147 participarea la cea de a doua Cruciada, in urma amenintarii musulmane de cucerire a Regatului Ierusalimului. Voluntarii militari germani la Cruciada s-au numit Cavaleri Teutoni. (Nota: regele ungur Andreas al II-lea a angajat in anul 1211 Cavaleri Teutoni pentru apararea granitelor Tarii Bârsei din Ardeal; dupa 14 ani acestia au fost expulzati din Ardeal, deoarece se considerau obligati ierarhic numai Papei, fapt neacceptat de catre regele ungur). Cruciada a 2-a s-a incheiat in anul 1149 cu un dezastru militar pentru Cruciati. In anul 1187 Templierii si Cavalerii Ioaniti (intre care au existat permanent conflicte si rivalitati) au fost izgoniti din Ierusalim de catre musulmani. In anul 1291 Templierii au parasit definitiv ultimele bastioane din Palestina, s-au stabilit temporar in Cipru (impreuna cu Cavalerii Ioaniti), dupa care au revenit in Europa. Bogatiile si influenta lor le-au creat numeroase antipatii si dusmanii. In anul 1307 regele francez Philip cel Frumos a pornit o actiune de eliminare a Ordinului Templierilor, spre acapararea unei parti din bogatiile Templierilor si pentru curmarea influentei deosebit de mari a acestora. Actiunea a reusit, cu sprijinul direct al Inchizitiei. Templierii au fost acuzati pe nedrept de erezie, sodomie si idolatrie. Ordinul a fost persecutat crunt si desfiintat formal in 1312. O parte din averea Templierilor a fost donata Cavalerilor Ioaniti. Unii Templieri s-au refugiat in Portugalia, unde au primit azil si unde si-au schimbat numele in Ordinul lui Cristos. Interesant este faptul ca Templierii au fost aceia care, in anul 1204, ar fi pus mâna pe Giulgiul din Torino (celebra pânza cu amprenta chipului lui Isus) de la Cruciati, la Atena, care il sustrasera la rândul lor, cu câteva luni mai înainte, din palatul imperial din Constantinopol, in timpul luptelor anti-ortodoxe. Templierii ar fi dus apoi giulgiul in Franta.



ISTORIA CAVALERILOR TEMPLIERI

Ordinul călugărilor războinici ce avea să devină una dintre cele mai puternice si mai controversate organizatii ale istoriei medievale europene a fost cunoscut sub mai multe denumiri: Cavalerii Săraci ai lui Hristos si ai Templului lui Solomon, Militia lui Hristos si, cel mai adesea, Cavalerii Templieri. Nu s-au păstrat amănunte privind formarea acestui Ordin. Principala sursă a istoricilor o constituie documentele scrise de Guillaume de Tyre la aproape saptezeci de ani după eveniment; chiar dacă există si versiuni alternative, unele însotite de documente istorice si având astfel credibilitate, aceasta este acceptată ca varianta adevărată a evenimentelor.
Conform lui Guillaume de Tyre, Ordinul a fost fondat de un vasal al Comitatului de Champagne, un oarecare Hugh de Payen, împreună cu André de Montbard, unchiul lui Bernard de Clairvaux. În 1118, cei doi cavaleri, împreună cu sapte însotitori, s-au înfătisat dinaintea fratelui cel mic al lui Godfroi de Bouillon, care mai târziu a devenit Regele Baudoin I al Ierusalimului. L-au informat în legătură cu intentia lor de fonda un ordin al călugărilor războinici care, atât cât le stătea în putintă, urma să vegheze asupra sigurantei drumurilor si pelerinilor. Ordinul nou înfiintat a depus jurământul sărăciei si al castitătii, tinând toate bunurile în comun. Regele le-a dăruit locuinte si grajduri acolo unde odinioară se presupunea că ar fi existat Templul lui Solomon. Patriarhul Ierusalimului a permis noului Ordin adoptarea unei embleme înfătisând Crucea de Lorraine dublu tăiată. Primii nouă cavaleri se pare că ar fi fost Hugh de Payen, vasalul lui Hugh de Champagne si rudă prin căsătorie cu St Clairs of Roslin, André de Montbard, unchiul lui Bernard de Clairvaux si tot vasal al lui Hugh de Champagne, Geoffroi de St. Omer, fiul lui Hugh de St Omer, Payen de Montdidier, din familia de Flandra, Achambaud de St. Amand, din aceeasi familie, Geoffroi Bissol, Gondemar, Rosal si Godfroi.

Principalul motiv care a dus la fondarea Ordinului a fost acela de a proteja drumurile pelerinilor. Dar faptele acestor cavaleri fac incredibil acest scenariu, întrucât ei nu numai că nu au păzit drumul către Tărâmul Sfânt, dar au petrecut nouă ani grei săpând o serie de tuneluri sub lăcasurile lor de pe Muntele Sfânt. Toate aceste sarcini importante au fost îndeplinite sub patronajul si cu ajutorul regelui Ierusalimului. Tunelurile săpate de Templieri au fost reexcavate în 1867 de locotenentul Warren, din Ordinul Regal al Inginerilor. Tunelul de acces coboară vertical aproape optzeci de picioare în stâncă înainte de a se ramifica într-o serie de tuneluri mai mici, dispuse orizontal, chiar sub locul vechiului Templu. Locotenentul Warren nu a reusit să găsească comoara ascunsă de la Ierusalim, dar în tunelurile laborios săpate de Templieri a găsit un pinten, o bucată de lance, o cruce templieră de dimensiuni mici si o spadă a Templierilor aproape intactă. Toate aceste obiecte sunt acum în posesia arhivarului Templierilor din Scotia, Robert Brydon din Edinburgh, alături de scrisoarea expediată de un anume căpitan Parker, participant la excavările efectuate sub Templu de către locotenentul Warren. Parker i-a scris bunicului lui Robert în 1912, povestindu-i cum, în cursul acestor expeditii, a descoperit o cameră secretă, cioplită în stâncă masivă, chiar sub Templu, având si un pasaj ce făcea legătura cu Moscheea Omar. Parker a mai descris si cum a pătruns prin stâncă, ajungând pe teritoriul unei moschei, si cum a trebuit să fugă pentru a se salva de o mică armată de musulmani extrem de agresivi. Două întrebări s-au născut în urma acestor excavatii ale Cavalerilor Templieri. Ce anume căutau? Si cum au stiut cu exactitate locurile? În exteriorul Catedralei Chartres, la usa dinspre nord, există o inscriptie pe un stâlp de piatră care ne informează, într-un context oarecum ciudat, despre obiectul căutării Cavalerilor Templieri, si anume Chivotul Legii. El este descris ca fiind transportat cu un vehicul cu roti, iar, conform legendelor, acesta fusese ascuns adânc sub Templul din Ierusalim înainte ca romanii să cucerească cetatea. A fost ascuns acolo pentru a fi protejat de alti invadatori, care aduseseră cetatea la ruină. Hugh de Payen a fost ales să conducă această expeditie pentru a localiza Chivotul si a-l aduce înapoi în Europa. Unele legende persistă în ipoteza că, timp îndelungat, Chivotul a stat ascuns sub cripta Catedralei de Chartres. De asemenea, se mai sustine si faptul că Templierii ar fi găsit mult mai multe vestigii sacre apartinând vechiului Templu evreiesc si că o mare parte a documentelor a fost recuperată în timpul săpăturilor. Cu toate că s-au făcut multe speculatii privind natura reală a acestor documente, există totusi ipoteza unanim acceptată că acestea ar fi fost suluri de pergament cu inscriptii biblice, tratate de geometrie sacră si detalii despre cunostintele, arta si stiinta secretă a vechilor initiati ai traditiei egiptene si iudaice. O descoperire arheologică modernă sustine ipoteza conform căreia Templierii ar fi stiut cu exactitate atât ceea ce căutau, cât si locul unde trebuia căutat. Pergamentul de Bronz, unul din Pergamentele de la Marea Moartă descoperite la Quamran, pare a confirma nu numai scopul săpăturilor Templierilor, ci si faptul că acestia îsi transmiteau cunostintele din generatie în generatie, fapt ce a dus la descoperirile făcute de către Templieri în cetatea Ierusalimului. Pergamentul de Bronz era o listă a tuturor locurilor funerare unde erau ascunse obiectele sacre si profane ce alcătuiau comoara Templului de la Ierusalim.

Următoarea personalitate marcantă care a ajuns în Ierusalim a fost Contele de Champagne, care a depus jurământul de membru al Ordinului Templierilor în anul 1124. În spatele evenimentelor ce aveau loc în Europa, Bernard de Clairvaux – ce devenise între timp consilierul Papei – si-a consolidat pozitia în sânul Bisericii. Bernard a reusit să-l convingă pe Papă de faptul că noul Ordin militar ce îsi începuse deja misiunea pe Tărâmul Sfânt trebuie să primească sprijin papal si o pozitie formală în cadrul Bisericii. Pentru aceasta aveau nevoie de o cartă oficială care să precizeze obiectivele Ordinului, obligatiile membrilor, regulile de aderare si stabilirea unei structuri oficiale.

Cele mai importante săpături din Ierusalim s-au încheiat în decembrie 1127. Marele Maestru Hugh de Payen si principalul cofondator al Ordinului, André de Montbard, au plecat spre Anglia pentru o întrevedere cu regele si, obtinând o escortă, au plecat spre nord, trecând granita spre Scotia, unde cei doi cavaleri au fost găzduiti la Roslin, cu St. Clairs, rudă prin aliantă cu Hugh de Payen. Lordul de Roslin a oferit imediat o parte din pământurile sale Ordinului nou înfiintat, acestea devenind sediul Cavalerilor Templieri din Scotia. Cel mai vechi asezământ templier din Scotia, odinioară cunoscut sub numele de Ballontrodoch, poartă astăzi denumirea de Templu, împrumutată de la numele Ordinului.

Templierii au primit recunoasterea oficială în 1128 în cadrul Consiliului de la Troyes. Noul Ordin a câstigat în scurt timp autonomie, ceea ce i-a scos actiunile de sub jurisdictia episcopilor, regilor si împăratilor, beneficiind exclusiv de controlul papal. Donarea terenului de la Ballontrodoch de către St. Claire de Roslin a fost urmată de numeroase asemenea daruri, terenuri sau chiar sume substantiale, din partea altor membri piosi ai aristocratiei, acest lucru ducând la o rapidă dezvoltare a Ordinului Cavalerilor Templieri. Numărul membrilor a crescut considerabil, iar Ordinul a căpătat importantă prin faptul că în rândurile sale s-au înrolat membri ai unor familii de vază din Europa Occidentală. Încă de la înfiintare, Templierii au exercitat influentă si au avut o putere covârsitoare în Tara Sfântă. Supravegherea drumurilor, transportul de persoane si de mărfuri din porturi europene au constituit ocupatii minore, oricât de importante păreau. Însă construirea de castele în pozitii militare strategice, ridicarea unor baze militare în Tara Sfântă au constituit realizări ce au sporit reputatia Templierilor în Regatul Ierusalimului.

Templierii aveau proprietăti de diverse mărimi în Danemarca, Scotia si Insulele Orkney spre nord si în Franta, Italia si Spania, în sud. Activitătile comerciale erau extrem de variate, mergând de la viticultură până la minerit. Ca urmare a supravegherii drumurilor, pe de-o parte, si a mentinerii unui bun sistem de comunicatii cu Tărâmul Sfânt pe de alta, Templierii au dezvoltat cea mai puternică flotă din acea vreme. Principala bază navală strategică din Marea Mediterană era Insula Mallorca. La cincizeci de ani de la înfiintare, Cavalerii Templieri deveniseră o fortă comercială egală cu cea a mai multor state la un loc; iar într-o sută de ani erau deja precursorii medievali ai conglomeratelor multinationale, cu interese comerciale ce acopereau aproape toate domeniile de activitate, devenind de departe mult mai bogati decât orice alt regat din Europa.

Activitatea Templierilor a influentat masiv cultura si comertul european si, cu toate acestea, multi istorici contemporani religiosi acuză Ordinul de a fi fost format din cavaleri nestiutori de carte. Însă asa-numitii “nestiutori de carte” au dezvoltat coduri si mijloace de comunicare extrem de sofisticate, ce au trecut dincolo de barierele lingvistice si fără de care impactul comercial al Templierilor ar fi fost poate foarte putin important. Principalele cuvinte cheie ce ar putea defini activitătile lor comerciale pot fi în termeni moderni tehnologia si ideile. Reteaua de comunicatie a Templierilor era principala rută prin care cunostintele de astronomie, matematică si medicină naturistă si terapii neconventionale si-au făcut intrarea din Tărâmul Sfânt către Europa.

Templierii erau si mari constructori. Au construit pe domeniile lor castele fortificate si ferme, hambare, mori, dar si dormitoare, grajduri si ateliere. Câteva dintre castelele Templierilor din sudul Europei si din Tara Sfântă au fost ridicate în locuri strategice, punând probleme de constructie deosebit de complicate. Biserica în stil clasic templier, rotundă, a cărei constructie se baza pe geometria octogonală si, se presupune, pe schema Bisericii Mormântului Sfânt de la Ierusalim, a devenit o trăsătură distinctivă a constructiilor Templierilor. Acest tip de constructie a constituit însă doar o mică parte a programului lor de constructii. Marea majoritate a bisericilor templiere si în special cele din sudul Europei sunt mici, nedecorate, cu structuri rectangulare si capete elipsoidale. Potrivit multor cărturari si cronicari, Templierii au fost direct si deschis implicati în finantarea si construirea catedralelor gotice. Rapida înflorire a stilului gotic în arhitectură, remarcat prin construirea de catedrale foarte înalte, cu numeroase ferestre, a constituit o nouă eră în ridicarea de biserici, permitând proiectarea unor naosuri mai largi, nesustinute de coloane. Nu este o simplă coincidentă faptul că acest stil, ce nu poate fi explicat ca o continuare logică a stilului romanic s-a impus o dată cu sau imediat după săpăturile realizate de către Templieri în Ierusalim. Chiar dacă multe catedrale poartă pecetea stilului impus de Templieri în ceea ce priveste geometria, designul si chiar un mod special de gândire a spatiului, Catedrala Chartres constituie un adevărat imn închinat credintei Templierilor. Construită cu o rapiditate iesită din comun, catedrala este descrisă de Biserică ca fiind produsul efortului concentrat al locuitorilor orasului, finantati de comertul dezvoltat de pelerini. Dar această descriere nu poate explica fabuloasa contributie financiară necesară pentru transportul pietrei si cheltuielile pentru plata unui număr impresionant de cioplitori în piatră, sculptori si alti mestesugari, a căror măiestrie a fost necesară pentru a finaliza acest edificiu măret într-un timp atât de scurt.

În Anglia, cei care lucrează în carierele de piatră sunt denumiti stonemasons În Franta, sunt considerati membri ai Companionajului care în secolul al XII-lea era împărtit în trei grupări: Copiii Părintelui Soubise, responsabili cu constructia clădirilor ecleziastice în stil romanic; Copiii Maestrului Jacques, specializati în constructia de poduri si Copiii lui Solomon – denumire preluată după Regele Solomon – care, potrivit scrierilor Scripturii, au fost însărcinati cu construirea primului Templu de la Ierusalim si care au construit catedralele gotice. Membrii acestei ramuri a Companionajului au fost instruiti în arta sacră a Geometriei de către călugări, iar Cavalerii Templieri, potrivit acordului încheiat cu Bernard de Clairvaux, au instituit în martie 1145 un fel de regulament ce trebuia urmat cu sfintenie de Copiii lui Solomon, mai ales în ceea ce privea conditiile de trai si cele de muncă. Prefata acestei reguli contine cuvintele ce au fost, începând cu acele timpuri, de-a pururi asociate cu Ordinul Cavalerilor Templieri:

Noi, Cavalerii lui Hristos si ai Templului, urmăm destinul care ne-a hărăzit să ne dăm viata pentru Hristos. Dorim să oferim această regulă de viată, de muncă si de onoare constructorilor de biserici pentru ca întreaga Crestinătate să se răspândească pe Pământ; iar nu numele nostru să fie amintit, ci al Tău, Doamne, să rămână viu de-a